Am vazut o inregistrare cu Ion Dragoi la TV astazi. Un mare violonist care a facut istorie in folclorul romanesc, un mare artist, un om deosebit.Ion Dragoi a fost respectat si apreciat atat de public cat si de artisti, critici muzicali, realizatori tv si radio. A scos cateva discuri la Electrecord , a participat la numeroase emisiuni in radio si televiziune si a facut o multime de spectacole. Canta minunat atat cu orchestra cat si singur cu vioara sa fermecata. Era un om bun si pozitiv, era un om frumos si prietenos stiind sa impuna respectul si cuvenit.
Vreau sa va povestesc o intamplare care spune multe despre un om.
Prin anii '84- '85 eram in turneu cu un spectacol in diferite localitati din Moldova noastra,era un spectacol de muzica si poezie din care mai faceau parte interpreti de folck, poeti cunoscuti, umoristi, alti muzicieni buni, etc. Dupa unul din aceste spectacolele sustinute intr-o Casa de Cultura am fost invitati de un Prim Secretar la un protocol la cantina orasului.Cantina avea o sala de mese cu “impinge tava” unde mancau oamenii muncii iesiti din schimb, tractoristi, muncitori, soferi si o alta sala de mese pentru festivitati cu circuit inchis, unde am petrecut noi cu mancaruri alese si vin. Dupa obisnuitele discursuri de multumire si multumiri au urmat cantari live,sprituri si voie buna tovaraseasca.
Acest episod m-a impresionat. Eram cu toti la masa bogata.Evident privilegiati sortii.Masa era bogata, pretioasa...Discutam liber, radeam, se spuneau bancuri, era o atmosfera destinsa, binemeritata dupa un spectacol reusit cu o mare incarcatura pentru acele vremuri. La un moment dat Ion Dragoi si-a scos vioara din toc ridicandu-se in picioare si a inceput sa doineasca magistral Balada lui Ciprian Porumbescu. S-a facut liniste pentru un moment si cativa tovarasi si prieteni chiar au aplaudat, apoi s-a trecut iar la bancuri si glume pe fundalul interpretarii maestrului...
Ion Dragoi s-a oprit si tacut a plecat din incapere aproape neobservat, iritat vizibil, dezamagit. L-am urmat indeproape si am ramas pur si simplu incantat de gestul sau. S-a instalat fara microfoane, fara a atentiona oamenii din sala alaturata unde era o galagie obisnuita locatiei cu clinchet de castroane si tavi metalice cu discutii cu voce tare a zeci de muncitori si a continuat demersul sau artistic adica a inceput din nou Balada lui Ciprian Porumbescu. In secunda urmatoare s-a facut o liniste de 'Ateneu'. Nimeni nu mai manca, nimeni nu indraznea sa tulbure frumusetea cantecului spus de vioara fermecata parca, era un gen de himnoza artistica puternica pe care Ion Dragoi o exercita maestuos asupra acestor oameni simpli dar atat de bogati sufleteste. Timpul parca nu mai curgea. S-a ascultata in liniste perfecta fiecare nota, fiecare acord, pana la ultimul sunet scos de magicul instrument. Dupa ce a terminat de cantat, Ion Dragoi s-a inclinat si a multumit frumos si simplu, apoi a iesit tot asa cum intrase. Linistea a mai domnit cateva momente dupa care au urmat aplauze lungi si ovatii... Oamenii luati prin surprindere au devenit zambitori, fericiti...
“Bravo Maestre “ am spus bolborosit cu respect in timp ce se indrepta spre mine. Zambind a murmurat uitandu-se catre mine : ”Asta e publicul meu, doar asta e publicul meu mare si sfant...aia de dincolo degeaba se dau intelectuali ,artisti nu inteleg nimic ... doamne ajuta...”
S-a indreptat apoi spre locul sau din incaperea cu poeti, artisti si tovarasi, a asezat vioara in toc, a luat apoi haina lasata pe spatarul scaunului si a plecat spre autobuz fara sa mai acorde nicio atentie celorlalti. Nu a mai vorbit cu nimeni in seara aceea pana la Bacau.
Mi-am amintit astazi cu drag de acest om minunat. Probabil unii vor intelege dimensiunea marelui artist. Ion Dragoi nu a fost uitat...Maestre te iubim...
(Fragment din - Despre intalnirea cu mine...)
