Nea Emil

Singur pe o banca galbena de plastic cu o sacosa de Kaufland pe post de bagaj, cu caciula de miel pe cap privea ingandurat spre trenul parcat in fata sa. In spate o pereche de linii de cale ferata care incepeau departe si se terminau nicaieri printre pietre colturoase asteptau un alt tren care nu mai aparea...Statea picior peste picior, elegant, cu mainile pe un genunchi. Era atent parca la ce se intampla in jur. Se vedea ca viata il vizitase insistent si lasase urme, insa nu parea afectat sau trist, era doar obosit de atatia ani neprietenosi. L-am salutat si am intrebat unde merge. Mi-a raspuns ca la Adjud, adica la vreo 60 km, iar de acolo mai avea de mers inca 8 km. Nu avea bani si astepta inca 15 – 16 ore pentru un personal care urma sa vina a doua zi dimineata, spera se inteleaga cu nasul si sa poata merge fara bani, cum tot asa spera sa nu plateasca nici la microbusul ce il va duce apoi la destinatie. Avea copii dar nu stia nimic de ei de cativa ani iar acum traia singur, uitat. I-am intins niste bani si s-a luminat fericit, a devenit volubil, a multumit mult gandindu-se ca asa va avea ce manca si poate bani de drum...

Ciudata treaba...Cu asteptarea trenului cu legatura din Adjud avea nevoie de 23 de ore pana la destinatie pentru o distanta care poate fi acoperita de un om fara probleme in 2 ore maxim, sau de un om grabit intr-o ora . In ce tara traim?

Nea Emil fusese sef de depozit la vreo suta de metri de gara, imi povesteste mandru ca a avut o viata frumoasa si ca a muncit mult. Era nascut in '41 , si nu se plangea de nimic...

Coborasem cu Vali din tren sa fumam un trabuc impartit in doua la o ceasca de whiski pe peron. Trenul stationa cam 30 de minute in Bacau asa ca aveam timp. Nea Emil fuma si el o tigara, nu stia ce marca e, o avea de la cineva, fusese pastrata intr-un buzunar la piept. Asa botita cum era tigara,  imi amintea de maraseasca veche fumata de tata la un pahar de votca...Ne-am amintit de tigarile fara filtru, de Carpati sau Marasesti.Nu se mai gaseau ,  nu mai fumase o tigara de-a noastra fara filtru de mult...

Vali i-a dat trabucul sau iar eu ceasca cu whischy. Dintr-o data Nea Emil devenea pe jumatate american, picior peste picior cu adidasii sai ponositi, de firma, fara palarie dar cu trabuc avea un aer multumit si fericit.

M-am bucurat mult ca l-am cunoscut pe Nea Emil...un om bun, un om muncit,  pe care soarta si criza l-au lovit iar copii, prietenii si rudele l-au uitat.

Trenul nostru a plecat incet lasandu-l pe Nea Emil singur pe banca lui galbena fumand americaneste picior peste picior din chistocul de trabuc cubanez cu caciuala sa mioritica pe cap...

Sa fii sanatos Nea Emile...