Iti imprumut un gand bun astazi,
iti imprumut curajul meu,
iti imprumut pumni mei sa fie stransi langa ai tai,
iti imprumut speranta mea sa o sustina pe a ta...
prietenia mea o ai deja...
Se afișează postările cu eticheta zambet frant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zambet frant. Afișați toate postările
miercuri, 28 martie 2012
Srurprinde-ma cu tine
Surprinde-ma astazi,
surprinde-ma in fiecare zi,
surprinde-ma frumos si incalzeste-ti inima...
Surprinde-ma cu o privire,
cu un zambet,
cu un gest mult asteptat,
cu un telefon, cu un cuvant,
cu o floare, surprinde-ma cu un vis nou,
cu o clipa, cu un sarut,
cu o imbratisare,
cu un mesaj,
cu o soapta,
surprinde-ma cu tine...
surprinde-ma in fiecare zi,
surprinde-ma frumos si incalzeste-ti inima...
Surprinde-ma cu o privire,
cu un zambet,
cu un gest mult asteptat,
cu un telefon, cu un cuvant,
cu o floare, surprinde-ma cu un vis nou,
cu o clipa, cu un sarut,
cu o imbratisare,
cu un mesaj,
cu o soapta,
surprinde-ma cu tine...
Maria
Aseara am trait un moment superb, inexplicabil, emotionant, vibrant... Prietena mea Maria
medic, care cu pasiune face miracole, a avut bunatatea sa ma anunte despre un Miracol care urma sa se intample. era pentru prima data cand imi povestea despre munca ei. astfel ca am fost alaturi de o mama si un tata pe care nu-i cunosc in asteptarea unui pui de om care urma sa vina...Cu cateva ore in urma s-a hotarat sa-si anunte prezenta cu un strigat de bucurie si cu pumnii stransi un copil superb, sanatos si frumos care va purta nimele : Maria...Am tinut pumnii pentru ca totul sa fie bine si eu si fiul meu si ne-am bucurat de aceasta aparitie neasteptata in speranta ca vom avea ocazia candva sa o cunoastem ...In fiecare zi oameni minunati ca Maria prietena mea medic ajuta si traiesc alaturi de mii de mame emotiile Miracolului unui nou inceput...Sunt fericit de aceasta coincidenta sau miracol sau semn...Cel mai drag si important om din viata mea si a fiului meu s-a numit Maria...Multumesc Maria pentru ca m-ai facut martorul acestui Miracol, sa ai o viata viata frumoasa si fericita micuta Maria, te iubim si ne e dor de tine draga noastra Maria ...Miracolul vietii...
miercuri, 14 martie 2012
Cu Dan Măciucă, despre femei și viață și lacrimi…
AUTOR :MONICA STANESCU– 8 MARTIE 2012
L-am întâlnit în aeroport. Aşteptam amândoi aceeaşi persoană. Fiecare pentru motivele sale. Persoana aştepta ca fiecare dintre noi să fie acolo, fiecare din alt motiv. O ecuaţie fericită, cu multe necunoscute. Mie însă, nu mi-a plăcut niciodată matematica, dar când îmi pierdeam timpul cu ea o descopeream genială, dacă nu cumva termenul este redundant. Aşa s-a întâmplat şi atunci. Nu-mi surâdea ideea nici să împart cu el bucuria de a fi aproape de o persoană dragă şi nici nu aveam chef să împart neapărat cu el timpul meu. Necunoscutele dintr-o ecuaţie nu au fost niciodată punctul meu forte.
Viaţa avea însă atunci alte planuri cu noi. Şi a început să şi le ţeasă în jurul unui pahar bun de vin, în aroma specifică a trabucului pe care cu foarte mult bun simţ îl savurează şi acompaniaţi de muzică subtilă a poveştilor lui. Cu Dan nu ştii niciodată când o să vorbească serios, când o să izbucnească în hohote de râs sau când o să înceapă să fredoneze perfect o melodie celebra integrând-o natural în conversaţie. Poate să fie acum el însuşi un artist şi în următoarele 10 secunde să-i imite perfect pe alţi artişti dragi lui. E one man show şi o face atât de natural încât nici nu ştii de vrei să-l aplauzi şi ce ţi-a plăcut mai mult. Te ia mereu plăcut prin surprindere şi reuşeşte să-ţi dea peste cap toată matematica pe care ai învăţat-o sau nu. Aşa încât, cele 10 minute ale mele au devenit în preajma sa ore.
Dacă am o zi ciudată sau proastă, reuşesc să mă bucur când îi citesc dimineţile lui minunate, despre flori, despre dragoste. Mă amuz şi salivez citind despre ce mai găteşte şi reuşesc să mă enervez că nu am fost de fată sau izbucnesc în hohote de râs când mă gândesc la momentele când povesteşte despre diverşi Maeştri artişti cu care a a vut norocul să lucreze (ar fi nepoliticos să pun problema invers).
Este un om generos cu trăirile lui şi nu are ziua câte ore aş vrea să-l ascult, dar am reuşit să-l conving să împărtăşească şi cu voi puţin din ceea ce este. Fiindcă este un perfecţionist, ştiu că s-a cenzurat mult neştiind că noi am fi vrut de fapt totul. Puteţi avea mai mult ascultând „sunete albastre”, urcând acolo unde el numeşte „himalaya mea”, călătorind în a lui „barca albastră” învăţând cum se „aleargă printre flori”, aşteptând „la rând” să îţi daruiasaca şi ţie din florile, poeziile sau a lui „dragoste albastră”.
Cine este Dan Măciucă astăzi ?
Un om care a trecut frumos prin viaţă, care nu are regrete sau neîmpliniri, un om care îşi doreşte să fie fericit care se bucura de prezent, un bărbat care iubeşte femeia şi căruia îi place să dăruiască flori şi să fie înconjurat de ele, un om care a avut ce şi-a dorit de la viaţă dar numai atunci când a ştiut că poate obţine acel ceva, un om care iubeşte … mai matur şi mai înţelept ca ieri şi tot atât de copil ca alaltăieri…
Care este ingredientul secret al energiei şi optimismului care te însoţesc în călătoria ta prin zilele îngheţate de iarnă?
Puterea zâmbetului, capacitatea de a ţine ochii deschişi şi interacţiunea cu oameni dragi…
Cum arată femeia care îl cucereşte pe bărbatul Dan?
Inteligentă, înţelegătoare, puternică, sensibilă, vibrantă, independentă, comunicativă, romantică, surprinzătoare… Aflu cât de frumoasă e doar iubind-o…
Cu cine îţi bei cafeaua de dimineaţă?
Cu tine, cu alte sute de oameni frumoşi, cu cineva drag mie, cu flori în jur şi cu mine …
Cum sunt oamenii cu care împarţi o seară liniştită acasă?
Oamenii din viaţa mea sunt construiţi asemeni mie, adică altruişti, iubitori de poezie, de muzică, amuzanţi, extravertiți, ironici, liberi…uneori ne întâlnim mai mulţi prieteni, gătim, cântăm, ascultăm muzică, povestim şi ne încărcăm pozitiv. În general fiul meu, Adi, şi un Jack, un Golden alb sunt cei cu care vizionez un film bun pe peretele livingului. Evident un trabuc bun şi un cognac poate întregi tabloul unei seri frumoase, obişnuite acasă…
Ai trăit o viaţă în showbiz, ce te-a atras, ce te-a deziluzionat?
La început am explorat şi am încercat să fiu bun, să performez ca muzician, actor păpuşar, umorist sau prezentator, apoi m-a atras managementul şi producţia de evenimente tot mai mari. M-a atras scena cu tot ce implică ea, dăruire, sacrificiu, aplauze, aprecieri, succesul şi desigur, apoi satisfacţia materială. Am lucrat cu majoritatea artiştilor români şi cu mulţi artişti străini importanţi, iar asta a fost minunat şi motivant. M-a deziluzionat amatorismul, infatuarea, narcisismul şi apoi uitarea. Show bizz-ul e un animal pe care trebuie să-l îmblânzeşti, să-l dresezi, să-l iubeşti, să-l pedepseşti, dar totul cu măsură. Dacă te înghite, eşti pierdut…
Care sunt aşteptările tale de la viaţă, când simţi că îţi zâmbeşte, când te face să verşi o lacrimă?
Nu am aşteptări mai mari de la viaţă decât am avut acum 20 de ani, zâmbesc şi îmi place să ajut şi pe alţii să zâmbească zilnic, sunt prieten cu lacrima mea şi mă înţeleg bine cu ea, deşi uneori o pierd fără să vreau. Sunt lucruri simple de care mă bucur acum, aceleaşi ca şi în trecut. Sunt fericit când pot să dăruiesc, îmi pare rău când nu pot să ajut cât aş vrea. Au fost mulţi oameni minunaţi care m-au sprijinit într-un moment crucial al existenţei mele, îmi pare extrem de rău că nu pot acum să fac acelaşi lucru, că nu pot să întorc binele făcut la acelaşi nivel sau deloc. Acum nu îmi doresc decât să fim sănătoşi. Viaţa mi-a zâmbit în multe feluri şi m-a ajutat să simt măreţia unui rege, dar mi-a arătat şi cum e să îngenunchiezi. Pentru asta trebuie să mă bucur şi ştiu sigur că după fiecare nor răsare soarele. Zâmbesc şi merg înainte, nu există nu se poate. Viaţa e frumoasă…
Care este rolul trecutului în istoria personală a unui om?
Trecutul are un rol determinant în formarea fiecăruia, trecutul te învaţă să îţi iubeşti lacrima, trecutul te învaţă să fii fericit şi să trăieşti, trecutul te premiază şi te pedepseşte. Afli cum se zboară şi cum e să cazi. Devii înţelept şi bun cu condiţia obligatorie să te desprinzi de el, de trecut. Trecutul îţi dăruieşte viitorul, după ce faci un popas în prezent…
Cum ar trebui să trăim prezentul?
Obligatoriu trebuie trăit frumos. Nu e un clişeu. Trebuie să ne desprindem de cotidianul imbuibat cu griji, necazuri, lipsuri, neînţelegeri şi să ne trăim clipa. Uităm să ne bucurăm de cei de lângă noi şi de lucrurile simple, o floare, un zâmbet, o vorbă bună, o privire cu drag, un cântec, o poezie. Trece atât de repede timpul pe lângă noi. Nu îmi mai fac planuri decât pe termen scurt, nu am aşteptări, nu am regrete. Mă bucur însă de cât mai multe clipe cu drag.
Crezi în destin? Dar în Dumnezeu?
Cred în destin cum cred şi în trenurile care vin şi pleacă cu sau fără noi. Uneori facem alegerile corecte alteori ratăm urcarea un trenul nostru… Există destin, dar destinul poate fi modificat de împrietenirea ta cu el. Retrospectiv, acum ştiu unde am ales, cred că de cel puţin două ori în viaţă puteam să urc în alt tren şi să am o altă destinaţie. Am reuşit să întârzii planul destinului sau chiar să-l schimb. Nu cred în destin că într-o instituţie, ci îl văd doar ca un fenomen important. Cred în Dumnezeu şi cred în frumos şi bine…
Care sunt oamenii care te-au inspirat?
M-a inspirat omul drag care mi-a fost alături o viaţă întreagă. Sunt atent cu mulţi oameni care m-au inspirat sau care au contribuit la formarea şi la modificarea mea în timp şi le mulţumesc tuturor.
Ce le urezi femeilor în luna în care sunt sărbătorite?
Tuturor femeilor le doresc să încerce să fie fericite şi să lupte pentru fericirea lor… Să iubească şi să fie iubite…
L-am întâlnit în aeroport. Aşteptam amândoi aceeaşi persoană. Fiecare pentru motivele sale. Persoana aştepta ca fiecare dintre noi să fie acolo, fiecare din alt motiv. O ecuaţie fericită, cu multe necunoscute. Mie însă, nu mi-a plăcut niciodată matematica, dar când îmi pierdeam timpul cu ea o descopeream genială, dacă nu cumva termenul este redundant. Aşa s-a întâmplat şi atunci. Nu-mi surâdea ideea nici să împart cu el bucuria de a fi aproape de o persoană dragă şi nici nu aveam chef să împart neapărat cu el timpul meu. Necunoscutele dintr-o ecuaţie nu au fost niciodată punctul meu forte.
Viaţa avea însă atunci alte planuri cu noi. Şi a început să şi le ţeasă în jurul unui pahar bun de vin, în aroma specifică a trabucului pe care cu foarte mult bun simţ îl savurează şi acompaniaţi de muzică subtilă a poveştilor lui. Cu Dan nu ştii niciodată când o să vorbească serios, când o să izbucnească în hohote de râs sau când o să înceapă să fredoneze perfect o melodie celebra integrând-o natural în conversaţie. Poate să fie acum el însuşi un artist şi în următoarele 10 secunde să-i imite perfect pe alţi artişti dragi lui. E one man show şi o face atât de natural încât nici nu ştii de vrei să-l aplauzi şi ce ţi-a plăcut mai mult. Te ia mereu plăcut prin surprindere şi reuşeşte să-ţi dea peste cap toată matematica pe care ai învăţat-o sau nu. Aşa încât, cele 10 minute ale mele au devenit în preajma sa ore.
Dacă am o zi ciudată sau proastă, reuşesc să mă bucur când îi citesc dimineţile lui minunate, despre flori, despre dragoste. Mă amuz şi salivez citind despre ce mai găteşte şi reuşesc să mă enervez că nu am fost de fată sau izbucnesc în hohote de râs când mă gândesc la momentele când povesteşte despre diverşi Maeştri artişti cu care a a vut norocul să lucreze (ar fi nepoliticos să pun problema invers).
Este un om generos cu trăirile lui şi nu are ziua câte ore aş vrea să-l ascult, dar am reuşit să-l conving să împărtăşească şi cu voi puţin din ceea ce este. Fiindcă este un perfecţionist, ştiu că s-a cenzurat mult neştiind că noi am fi vrut de fapt totul. Puteţi avea mai mult ascultând „sunete albastre”, urcând acolo unde el numeşte „himalaya mea”, călătorind în a lui „barca albastră” învăţând cum se „aleargă printre flori”, aşteptând „la rând” să îţi daruiasaca şi ţie din florile, poeziile sau a lui „dragoste albastră”.
Cine este Dan Măciucă astăzi ?
Un om care a trecut frumos prin viaţă, care nu are regrete sau neîmpliniri, un om care îşi doreşte să fie fericit care se bucura de prezent, un bărbat care iubeşte femeia şi căruia îi place să dăruiască flori şi să fie înconjurat de ele, un om care a avut ce şi-a dorit de la viaţă dar numai atunci când a ştiut că poate obţine acel ceva, un om care iubeşte … mai matur şi mai înţelept ca ieri şi tot atât de copil ca alaltăieri…
Care este ingredientul secret al energiei şi optimismului care te însoţesc în călătoria ta prin zilele îngheţate de iarnă?
Puterea zâmbetului, capacitatea de a ţine ochii deschişi şi interacţiunea cu oameni dragi…
Cum arată femeia care îl cucereşte pe bărbatul Dan?
Inteligentă, înţelegătoare, puternică, sensibilă, vibrantă, independentă, comunicativă, romantică, surprinzătoare… Aflu cât de frumoasă e doar iubind-o…
Cu cine îţi bei cafeaua de dimineaţă?
Cu tine, cu alte sute de oameni frumoşi, cu cineva drag mie, cu flori în jur şi cu mine …
Cum sunt oamenii cu care împarţi o seară liniştită acasă?
Oamenii din viaţa mea sunt construiţi asemeni mie, adică altruişti, iubitori de poezie, de muzică, amuzanţi, extravertiți, ironici, liberi…uneori ne întâlnim mai mulţi prieteni, gătim, cântăm, ascultăm muzică, povestim şi ne încărcăm pozitiv. În general fiul meu, Adi, şi un Jack, un Golden alb sunt cei cu care vizionez un film bun pe peretele livingului. Evident un trabuc bun şi un cognac poate întregi tabloul unei seri frumoase, obişnuite acasă…
Ai trăit o viaţă în showbiz, ce te-a atras, ce te-a deziluzionat?
La început am explorat şi am încercat să fiu bun, să performez ca muzician, actor păpuşar, umorist sau prezentator, apoi m-a atras managementul şi producţia de evenimente tot mai mari. M-a atras scena cu tot ce implică ea, dăruire, sacrificiu, aplauze, aprecieri, succesul şi desigur, apoi satisfacţia materială. Am lucrat cu majoritatea artiştilor români şi cu mulţi artişti străini importanţi, iar asta a fost minunat şi motivant. M-a deziluzionat amatorismul, infatuarea, narcisismul şi apoi uitarea. Show bizz-ul e un animal pe care trebuie să-l îmblânzeşti, să-l dresezi, să-l iubeşti, să-l pedepseşti, dar totul cu măsură. Dacă te înghite, eşti pierdut…
Care sunt aşteptările tale de la viaţă, când simţi că îţi zâmbeşte, când te face să verşi o lacrimă?
Nu am aşteptări mai mari de la viaţă decât am avut acum 20 de ani, zâmbesc şi îmi place să ajut şi pe alţii să zâmbească zilnic, sunt prieten cu lacrima mea şi mă înţeleg bine cu ea, deşi uneori o pierd fără să vreau. Sunt lucruri simple de care mă bucur acum, aceleaşi ca şi în trecut. Sunt fericit când pot să dăruiesc, îmi pare rău când nu pot să ajut cât aş vrea. Au fost mulţi oameni minunaţi care m-au sprijinit într-un moment crucial al existenţei mele, îmi pare extrem de rău că nu pot acum să fac acelaşi lucru, că nu pot să întorc binele făcut la acelaşi nivel sau deloc. Acum nu îmi doresc decât să fim sănătoşi. Viaţa mi-a zâmbit în multe feluri şi m-a ajutat să simt măreţia unui rege, dar mi-a arătat şi cum e să îngenunchiezi. Pentru asta trebuie să mă bucur şi ştiu sigur că după fiecare nor răsare soarele. Zâmbesc şi merg înainte, nu există nu se poate. Viaţa e frumoasă…
Care este rolul trecutului în istoria personală a unui om?
Trecutul are un rol determinant în formarea fiecăruia, trecutul te învaţă să îţi iubeşti lacrima, trecutul te învaţă să fii fericit şi să trăieşti, trecutul te premiază şi te pedepseşte. Afli cum se zboară şi cum e să cazi. Devii înţelept şi bun cu condiţia obligatorie să te desprinzi de el, de trecut. Trecutul îţi dăruieşte viitorul, după ce faci un popas în prezent…
Cum ar trebui să trăim prezentul?
Obligatoriu trebuie trăit frumos. Nu e un clişeu. Trebuie să ne desprindem de cotidianul imbuibat cu griji, necazuri, lipsuri, neînţelegeri şi să ne trăim clipa. Uităm să ne bucurăm de cei de lângă noi şi de lucrurile simple, o floare, un zâmbet, o vorbă bună, o privire cu drag, un cântec, o poezie. Trece atât de repede timpul pe lângă noi. Nu îmi mai fac planuri decât pe termen scurt, nu am aşteptări, nu am regrete. Mă bucur însă de cât mai multe clipe cu drag.
Crezi în destin? Dar în Dumnezeu?
Cred în destin cum cred şi în trenurile care vin şi pleacă cu sau fără noi. Uneori facem alegerile corecte alteori ratăm urcarea un trenul nostru… Există destin, dar destinul poate fi modificat de împrietenirea ta cu el. Retrospectiv, acum ştiu unde am ales, cred că de cel puţin două ori în viaţă puteam să urc în alt tren şi să am o altă destinaţie. Am reuşit să întârzii planul destinului sau chiar să-l schimb. Nu cred în destin că într-o instituţie, ci îl văd doar ca un fenomen important. Cred în Dumnezeu şi cred în frumos şi bine…
Care sunt oamenii care te-au inspirat?
M-a inspirat omul drag care mi-a fost alături o viaţă întreagă. Sunt atent cu mulţi oameni care m-au inspirat sau care au contribuit la formarea şi la modificarea mea în timp şi le mulţumesc tuturor.
Ce le urezi femeilor în luna în care sunt sărbătorite?
Tuturor femeilor le doresc să încerce să fie fericite şi să lupte pentru fericirea lor… Să iubească şi să fie iubite…
luni, 30 ianuarie 2012
Poti
Hai...
poti...
Ridica-te si reinvata sa mergi,
invata sa zbori,
zambeste si iesi din colivia ta,
usa nu a fost ferecata.
Poti si vrei
vrei sa fii liber,
poti si vrei
vrei sa ajuti ajutandu-te.
Totul poate redeveni frumos,
Spera si lupta...
paseste si traieste...
ZAMBESTE si IUBESTE :)
marți, 22 noiembrie 2011
Imblanzitorul de lacrimi
Am cules lacrimi de bucurie,
am admirat lacrimi de invingator,
dar am vazut fara sa pot face nimic
si lacrimi grele
si lacrimi care dor.
E minunat cand poti sadi
o lacrima de fericire
si doare cand nu poti opri
cealalta lacrima...
Sunt oameni care se hranesc
cu propria durere
si nu stiu sa o alunge singuri.
Sunt oameni langa noi care pot fi ajutati
dar care nu stiu sa-ti ceara ajutorul.
Nimeni nu trebuie sa planga.
As vrea sa pot sa ajut mai mult.
Fii prietenul lacrimei tale.
Am incercat si incerc sa imblanzesc lacrimi...
Prieteni buni...
Micul si bunul meu prieten Mattis mi-a demonstrat la Chicago ce inseamna prietenia, sinceritatea si iubirea.Ne-am jucat, ne-am plimbat, am inventat multe, am alergat, ne-am certat,ne-am impacat, am privit filme si desene animate, am invatat despre afectiune, am desenat si am modelat vise, am cantat si am spus poezii, am dat si am primit energie pozitiva...Un copil absolut superb si un prieten neasteptat.Cele 20 de zile petrecute impreuna mi-au amintit cu drag de timpul petrecut cu fiul meu Adrian la varsta lui Mattis. Imbratisarea de ramas bun de la aeroport cu micul meu prieten Mattis si imbratisarea de acasa cu marele meu prieten Adrian a inchis un cerc...Acum am doi prieteni ...
luni, 25 iulie 2011
Doi pasi in urma noastra...
M-am imprietenit cu nisipul albastru
am cunoscut multe scoici albastre
invatandu-le sa-ti zambeasca...
Am imblanzit valul albastru
rugandu-l sa revina mai frumos spre tine...
Am aflat de la un pescarus ca
pot cere vantului de seara sa te mangaie ...
Tot el mi-a mai spus ca ochii tai albastri sunt frumosi
dar eu stiam deja asta...
Abia astept sa-ti spun cate am invatat
plimbandu-ne pe nisipul albastru...
eu, tu ...
pasii mei , pasii tai
nisipul umed si
doar doua urme de pasi in urma noastra...
Fragment din "Dragoste Albastra" 25. iulie 2011
miercuri, 25 mai 2011
Nea Emil
Singur pe o banca galbena de plastic cu o sacosa de Kaufland pe post de bagaj, cu caciula de miel pe cap privea ingandurat spre trenul parcat in fata sa. In spate o pereche de linii de cale ferata care incepeau departe si se terminau nicaieri printre pietre colturoase asteptau un alt tren care nu mai aparea...Statea picior peste picior, elegant, cu mainile pe un genunchi. Era atent parca la ce se intampla in jur. Se vedea ca viata il vizitase insistent si lasase urme, insa nu parea afectat sau trist, era doar obosit de atatia ani neprietenosi. L-am salutat si am intrebat unde merge. Mi-a raspuns ca la Adjud, adica la vreo 60 km, iar de acolo mai avea de mers inca 8 km. Nu avea bani si astepta inca 15 – 16 ore pentru un personal care urma sa vina a doua zi dimineata, spera se inteleaga cu nasul si sa poata merge fara bani, cum tot asa spera sa nu plateasca nici la microbusul ce il va duce apoi la destinatie. Avea copii dar nu stia nimic de ei de cativa ani iar acum traia singur, uitat. I-am intins niste bani si s-a luminat fericit, a devenit volubil, a multumit mult gandindu-se ca asa va avea ce manca si poate bani de drum...
Ciudata treaba...Cu asteptarea trenului cu legatura din Adjud avea nevoie de 23 de ore pana la destinatie pentru o distanta care poate fi acoperita de un om fara probleme in 2 ore maxim, sau de un om grabit intr-o ora . In ce tara traim?
Nea Emil fusese sef de depozit la vreo suta de metri de gara, imi povesteste mandru ca a avut o viata frumoasa si ca a muncit mult. Era nascut in '41 , si nu se plangea de nimic...
Coborasem cu Vali din tren sa fumam un trabuc impartit in doua la o ceasca de whiski pe peron. Trenul stationa cam 30 de minute in Bacau asa ca aveam timp. Nea Emil fuma si el o tigara, nu stia ce marca e, o avea de la cineva, fusese pastrata intr-un buzunar la piept. Asa botita cum era tigara, imi amintea de maraseasca veche fumata de tata la un pahar de votca...Ne-am amintit de tigarile fara filtru, de Carpati sau Marasesti.Nu se mai gaseau , nu mai fumase o tigara de-a noastra fara filtru de mult...
Vali i-a dat trabucul sau iar eu ceasca cu whischy. Dintr-o data Nea Emil devenea pe jumatate american, picior peste picior cu adidasii sai ponositi, de firma, fara palarie dar cu trabuc avea un aer multumit si fericit.
M-am bucurat mult ca l-am cunoscut pe Nea Emil...un om bun, un om muncit, pe care soarta si criza l-au lovit iar copii, prietenii si rudele l-au uitat.
Trenul nostru a plecat incet lasandu-l pe Nea Emil singur pe banca lui galbena fumand americaneste picior peste picior din chistocul de trabuc cubanez cu caciuala sa mioritica pe cap...
Sa fii sanatos Nea Emile...
marți, 24 mai 2011
Cheia
Uneori, doar uneori,
gardul care iti ofera protectie
nu te lasa sa zbori,
gardul care te apara
nu te lasa sa iesi...
E si bine , e si rau.
Conteaza insa pe ce parte a usii
e cheia...
iar ce este cel mai important,
conteaza ce alegi...
24.05.2011 din Dragoste Albastra
luni, 23 mai 2011
alearga printre flori...
Iti dau vestea cea buna... trec pe numele tau un intreg camp de flori
acum te poti plimba linistita printre petale stiind ca sunt ale tale
ma ocup sa poti avea si o parte din soare,
dar mai dureaza putin...Am ceva probleme birocratice...
Pana atunci alearga printre flori si imprieteneste-te cu ele,
apoi asteapta-ma cu ciocolata calda...
Fierbinte, te rog ...
Stinge lumina apoi,
voi sti sa te gasesc...
Sunt deja langa tine. Te-am gasit dupa urmele de ciocolata lasate pe buzele tale ...
4 ianuarie, 23 mai 2011
Un loc
Cand incepe spectacolul
sala e plina...
In timpul spectacolului
incepi sa fii singur
Dupa ce se termina spectacolul
ramai singur...
Dar nu esti niciodata singur
daca joci in propriul Spectacol...
desi in final tot singur primesti aplauzele
surprinzandu-te
aplaudand...
desi in final tot singur primesti aplauzele
surprinzandu-te
aplaudand...
22.05.2011
foto in Valea Tarcaului
miercuri, 18 mai 2011
Despre intalnirea cu mine...
Oare cum a început totul? Ce a determinat dragostea mea pentru scenă?
Am urcat în acest tren și nu am coborât încă ...probabil trenul meu nu are stații...
Sunt fericit, am fost fericit și știu că nu pot înceta să trăiesc frumos acest sentiment.
Am făcut în viață ceea ce mi-a plăcut...am avut și sper să am o viață frumoasă. Nu mi-am dorit decât ceea ce am putut realiza și am reușit doar atunci când am știut că pot să duc la sfârșit ce am simțit că vreau să fac.
Am avut multe satisfacții pe scenă și datorită scenei. Am primit aplauze, am fost ovaționat, am plâns de fericire, am tremurat de emoție, am respectat publicul și am fost respectat, am fost iubit și am iubit, am fost dezamăgit și am suferit, am fost mândru și am câștigat, am fost uitat și amintit. A fost frumos și încă este.
Am iubit artiștii, pe unii i-am ajutat să se nască, pe alții i-am adoptat, pe alții i-am certat și i-am uitat...Scena cu lumea ei e o altă planetă și totuși e viață însăși...
Oare cum a început aventura mea? Acești 30 de ani care au trecut sunt mulți,sunt puțini? Probabil sunt suficienți, sau poate e doar preludiul. În definitiv e o viață de om chiar dacă totul pare că a început ieri.
Am văzut un spectacol care mi-a plăcut și am simțit că trebuie să fac parte din cei de pe scenă și la o săptămâna după aceasta am urcat pe acea scenă cu un moment umoristic într-o productie de succes în față a 1000 de spectatori, îmi tremura piciorul stâng și nu vedeam nimic doar luminile care mă orbeau ...după 10 minute, dintr-un necunoscut deveneam cineva 'important', un artist în devenire aplaudat...
Așa m-am îndrăgostit de scenă și de public? Așa am început oare? Au urmat spectacole de brigadă artistică, spectacole de revistă, participări la festivaluri de muzică și umor iar mai târziu am devenit actor-mânuitor păpuși, prezentator, interpret de muzică pop, solist rock și relizator tv , pentru ca apoi să organizez spectacole, să produc festivaluri și evenimente care contează iar în cele din urmă să manageriez și să lucrez cu majoritatea artiștilor români și cu mulți artiști importanți internaționali...Ce poți să-ți dorești mai mult?
Totul a început cu ambiția mea de a urca pe scenă, iar acum după aproape 30 de ani știu ca mai sunt multe de spus. Acum multi ani am hotarat ca e bine sa aștern pe hârtie întâmplările trăite frumos, întâlnirile mele cu oameni minunați , frânturi din viata mea cu bune cu rele. Am tot amânat. Probabil e târziu, sau abia acum e momentul sa încep demersul acesta greu dar simplu si atat de firesc totuși.
Începând de astăzi sunteți prietenii mei...
Am urcat în acest tren și nu am coborât încă ...probabil trenul meu nu are stații...
Sunt fericit, am fost fericit și știu că nu pot înceta să trăiesc frumos acest sentiment.
Am făcut în viață ceea ce mi-a plăcut...am avut și sper să am o viață frumoasă. Nu mi-am dorit decât ceea ce am putut realiza și am reușit doar atunci când am știut că pot să duc la sfârșit ce am simțit că vreau să fac.
Am avut multe satisfacții pe scenă și datorită scenei. Am primit aplauze, am fost ovaționat, am plâns de fericire, am tremurat de emoție, am respectat publicul și am fost respectat, am fost iubit și am iubit, am fost dezamăgit și am suferit, am fost mândru și am câștigat, am fost uitat și amintit. A fost frumos și încă este.
Am iubit artiștii, pe unii i-am ajutat să se nască, pe alții i-am adoptat, pe alții i-am certat și i-am uitat...Scena cu lumea ei e o altă planetă și totuși e viață însăși...
Oare cum a început aventura mea? Acești 30 de ani care au trecut sunt mulți,sunt puțini? Probabil sunt suficienți, sau poate e doar preludiul. În definitiv e o viață de om chiar dacă totul pare că a început ieri.
Am văzut un spectacol care mi-a plăcut și am simțit că trebuie să fac parte din cei de pe scenă și la o săptămâna după aceasta am urcat pe acea scenă cu un moment umoristic într-o productie de succes în față a 1000 de spectatori, îmi tremura piciorul stâng și nu vedeam nimic doar luminile care mă orbeau ...după 10 minute, dintr-un necunoscut deveneam cineva 'important', un artist în devenire aplaudat...
Așa m-am îndrăgostit de scenă și de public? Așa am început oare? Au urmat spectacole de brigadă artistică, spectacole de revistă, participări la festivaluri de muzică și umor iar mai târziu am devenit actor-mânuitor păpuși, prezentator, interpret de muzică pop, solist rock și relizator tv , pentru ca apoi să organizez spectacole, să produc festivaluri și evenimente care contează iar în cele din urmă să manageriez și să lucrez cu majoritatea artiștilor români și cu mulți artiști importanți internaționali...Ce poți să-ți dorești mai mult?
Totul a început cu ambiția mea de a urca pe scenă, iar acum după aproape 30 de ani știu ca mai sunt multe de spus. Acum multi ani am hotarat ca e bine sa aștern pe hârtie întâmplările trăite frumos, întâlnirile mele cu oameni minunați , frânturi din viata mea cu bune cu rele. Am tot amânat. Probabil e târziu, sau abia acum e momentul sa încep demersul acesta greu dar simplu si atat de firesc totuși.
Începând de astăzi sunteți prietenii mei...
Incepand de maine puteti fi martorii intalnirii cu mine...
(Despre intalnirea cu mine - fragment )
luni, 9 mai 2011
Zambet frant...
A terminat de mancat si mestecand ultima bucatica de chifla a aruncat hartia la cosul de langa noi. Privirile ciudate ale trecatorilor confirmau faptul ca suntem invizibili, treceau prin noi si se pierdeau undeva peste multele linii paralele...Costel nu mai putea fi coerent, nici nu fusese... banguia un cantec numai de el stiut. L-am lasat pe peronul atat de aglomerat dar atat de gol...
Am plecat si am luat totusi ceva cu mine ...singurul lucru ce-mi fusese oferit ... zambetul lui frant ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)